În galeria tinerilor violoniști actuali, Simina Croitoru ocupă un loc important, binemeritat și unanim apreciat. A început studiul instrumentului la cinci ani, cu mama sa, Ioana Croitoru, a lucrat în continuare cu Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat în ciclul de licență și în cel de master la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în anul 2020 a obținut titlul de doctor în muzică.
Pe parcursul anilor, a câștigat importante premii la competiții naționale și internaționale și a susținut numeroase concerte în compania tuturor filarmonicilor din țară, dar și alături de orchestre simfonice din străinătate (Austria, Germania, Finlanda, Mexic, China, etc.), prezentând în același timp recitaluri, atât pe scene românești cât și internaționale. Prestațiile ei artistice cuceresc publicul prin bogăția expresivă, prin strălucirea, aplombul și pasiunea lor. De asemenea, a colaborat în concerte camerale, cu muzicieni remarcabili, cum ar fi Valentin Gheorghiu, Mihai Ungureanu, Horia Mihail, Cvartetul Transilvan, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru sau Marin Cazacu.
În paralel cu activitatea solistică, din anul 2016 și-a început cariera didactică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.