Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, secția actorie, face parte din trupa de teatru condusă de Victor Ioan Frunză, în care activează de mai bine de șase ani. Colaborează cu instituții de teatru precum: Teatrul Metropolis, Teatrul de Comedie, Teatrul Dramaturgilor Români și Centrul Cultural Lumina, în diverse spectacole: “A douăsprezecea noapte”, “Hamlet”, “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, “Șeful sectorului suflete”, “Nora”, “Școala nevestelor” etc.
A obținut premiul de debut la Gala Premiilor UNITER 2018 pentru rolul “Laertes” din spectacolul “Hamlet” de la Teatrul Metropolis, direcția de scenă Victor Ioan Frunză. A practicat dans sportiv timp de 8 ani, participând la diverse competiții internaționale desfășurate în Germania, Anglia, Grecia, Ungaria, Bulgaria etc. A activat ca toboșar în două trupe, dezvoltând în timp o pasiune pentru muzică. A regizat patru sketch-uri în cadrul unei echipe de tineri artiști, cu care și-a propus să își extindă cunoștințele și abilitățile în domeniul cinematografic.