Mihaela Mitrofan

Violonistă

PERFORMANCE

Drumul spre excelență nu este unul ușor și cere sacrificii.

Mihaela Mitrofan – vioară

N. Paganini – Caprice No. 21 in A major
Înregistrare realizată la Universitatea Națională de Muzică București, în 2023
Concept video: Virgil Oprina

PREZENTARE

Consider că fiecare dintre noi a primit un dar cu care poate influența lumea.

Mihaela Mitrofan se prezintă

Înregistrare realizată la Universitatea Națională de Muzică București, în 2023

SCURTĂ BIOGRAFIE

Mihaela Mitrofan

Violonistă

(n. 2000, București)

A început studiul viorii de la vârsta de 5 ani, la clasa profesoarei Olivia Papa, finalizându-și primii doisprezece ani de învățământ în cadrul Colegiului Național de Muzică „George Enescu”. Mai departe, a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București la clasa prof. univ. Ioana Croitoru iar în prezent este înscrisă în programul de Master din cadrul aceleiași universități.

De-a lungul anilor a câștigat numeroase premii și distincții: Bursa de excelență din partea Universității Naționale de Muzică din București (2022), Bursa MOL din Programul pentru Promovarea Talentelor (edițiile 2017-2020), Marele Premiu pentru secțiunea muzică de cameră, la concursul „Dan Cumpătă” (2020), Premiul I absolut la Concursul Internațional de Interpretare „Rovere d’Oro”, secțiunea „Giovani Talenti”, San Bartolomeo al mare, Italia (2019), Premiul Publicului și Premiul IV în finala Marelui Premiu al Concursului Internațional de Interpretare „Rovere d’Oro”, San Bartolomeo al mare, Italia (2019), Premiul I la Olimpiada Națională de Muzică (2018), Marele Premiu la concursul național de interpretare „Timotei Popovici” (Sibiu, 2015), Marele Premiu la concursul național „Paul Constantinescu” (Ploiești 2012).

În calitate de solist, a concertat cu orchestra Colegiului Național de Muzică „George Enescu”, cu orchestra „Universitaria” a Universității Naționale de Muzică din București, cu orchestra Filarmonicii din Satu Mare, Galați, Sibiu și a susținut recitaluri în România, Elveția și Italia. În aceste țări, a participat și la cursuri de măiestrie, studiind cu mari artiști precum Șerban Lupu, Mihaela Martin, Silvia Marcovici, Liviu Prunaru, Philip Draganov, Erzhan Kulibaev.

A făcut parte din orchestra internațională care a susținut concerte în Macedonia și Croația în luna septembrie 2022, în cadrul programelor derulate de FAME’S European Orchestral Performing Institute și a participat regulat la edițiile festivalului „Enescu și muzica lumii”, concertând în Sinaia și București.

GALERIE DE IMAGINI