Cristiana Ioniță

Actriță

PERFORMANCE

Simt că nu eu mi-am ales drumul artistic, ci drumul m-a ales. Nu știu să fac altceva. Nu vreau să fac altceva. Iubesc atât de mult meseria asta, cu tot ce înseamnă ea și îmi este atât de dor de scenă...

Cristiana Ioniță – performance

Groparul – adaptare din Hamlet de W. Shakespeare, muzica de Anda Călugăreanu – Noi, nu!
Înregistrare realizată la CREART / Teatrelli – noiembrie 2021
Concept video: Virgil Oprina

PREZENTARE

Cred foarte tare că, toate întâmplările și lucrurile care au venit până acum în viața mea, s-au produs la momentul potrivit, ca să învăț ceva de la fiecare.

Cristiana Ioniță se prezintă

Înregistrare realizată în noiembrie 2021

SCURTĂ BIOGRAFIE

Cristiana Ioniță

Actriță

(n. 1990, București)

La vârsta de 4 ani a început primele cursuri de dans, iar la 7 ani a început să ia și lecții de canto. Toată copilăria a participat la numeroase festivaluri, concursuri, turnee, atât naționale cât și internaționale. După participarea la “Trei pentru o mască”, un concurs de teatru pentru copii, a decis să dea examenul de admitere la Liceul “Dinu Lipatti”, secția Arta Actorului. S-a îndrăgostit iremediabil de teatru și de atunci, a absolvit Liceul “Dinu Lipatti” – Arta Actorului, apoi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București – cu licență în Arta Actorului (la clasa profesorilor Doru Ana și Valeria Sitaru) și specializare master (cu profesorii Gelu Colceag și Tania Filip).

A colaborat cu multe teatre de renume din București, printre care: Teatrul Național, Teatrul Bulandra, Teatrul  Nottara, Teatrul Foarte Mic, Teatrul Excelsior. A colaborat cu regizori importanți: Alexandru Darie, Dan Puric, Mihai Măniuțiu, Gelu Colceag, Mick Davis, Antoaneta Cojocaru, Attila Visauer. A participat la numeroase festivaluri și concursuri, atât naționale cât și internaționale, câștigând premii și trofee (cum ar fi Cea mai bună Actriță la 10-Minute Play Competition).

A jucat în filme, publicitate TV și producții online. A făcut parte din Compania de Teatru Passepartout Dan Puric. A colaborat în proiectul “Hamlet și noi”, un manifest pentru artă și cultură care își propune să trezească conștientizarea potențialului creator ce există în societatea noastră prezentă, organizat de Laboratorul de Artă.