Alex Ștefănescu

Actor și muzician

PERFORMANCE

Nu mi-am pierdut motivația, speranța și aștept cu nerăbdare întâlnirea cu un public despre care știu că este însetat de teatru, de cultură, de muzică și vrea să revină în sala de spectacol.

Alex Ștefănescu – performance

Romeo şi Julieta – după William Shakespeare
Înregistrare realizată la Sala „ARCUB” – București
Concept video: Virgil Oprina

PREZENTARE

Sunt actor de profesie și muzician din obsesie. Am avut șansa de a lucra în mai multe musical-uri și am descoperit că mă atrage foate mult acest gen. La un moment dat, într-o vară, neavând proiecte, neavând neapărat ceva de jucat, am zis: eu vreau să scriu un spectacol muzical.

Alex Ștefănescu se prezintă

SCURTĂ BIOGRAFIE

Alex Ștefănescu

Actor și muzician

(n. 1988, București)

A studiat actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, continuându-și apoi studiile la London International School of Performing Arts. Întors în București, a colaborat cu mai toate teatrele importante, în producții mici și mari. A fost mereu atras de teatrul muzical și a avut șansa să lucreze ca actor, în mai multe spectacole de acest gen, în regia lui Răzvan Mazilu (West Side Story, We Will Rock You). Timp de doi ani, a fost actor angajat al Teatrului Ion Creangă din București.

Pe lângă activitatea din lumea teatrului, a început să compună cântece și a creat trei one man show-uri muzicale pentru chitară și voce: Ziua Necunoștinței (o călătorie muzicală în sufletul omului urban), 9 Piese Remixate (9 piese faimoase de teatru, repovestite muzical, cu “aromă” personală) și Vindecare (scris în 2020 în timpul lockdown-ului, unde și-a continuat explorările primului concert, legate de tema omului aflat în căutarea fericirii și a sensului vieții).

Călătoria sa muzicală a pornit în București, la teatrul independent Unteatru și apoi i-a purtat spectacolele prin toate colțurile țării și chiar în străinătate, la Londra și Luxemburg. A avut și câteva apariții în emisiunile televizate iUmor și Românii au Talent.