Ana-Maria Irimia a absolvit Facultatea de Teatru, secția Actorie, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București. A studiat Psihologia la Universitatea Titu Maiorescu timp de doi ani, cel de-al treilea an petrecându-l în Paris, unde a participat, în cadrul programului Erasmus, la cursurile de Psihanaliză ale Universității Paris Diderot. Și-a continuat studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii al Universității București, cu tema intervențiilor artistice în spațiul public, în cadrul programului de master “Societate. Multimedia. Spectacol”.
A avut ocazia să exploreze diverse limbaje artistice, acumulând experiență în teatru, muzică, performance, dans, film, artă video și instalații multimedia.
A jucat pe scena teatrului independent în spectacolul “Copii răi” de Mihaela Michailov, în regia Geaninei Herghelegiu și în “Milk on Fire”, scris și regizat de Radu Pocovnicu, la Teatrul Arte dell’Anima din București, dar a colaborat și cu teatre de stat cum ar fi Teatrul Excelsior și Teatrul Național București.
În sfera muzicii, Ana-Maria a fost solistă în trupe sau formule de blues, jazz, ragtime, folclor românesc sau bossa nova. A colaborat cu producători independenți de muzică ambientală, electronică, trip hop și hip hop. În pandemie, Ana-Maria a început să își producă propria muzică, explorând sunete și tipuri de atmosferă pe care le completează cu imagini din peisaje urbane sau rurale transformate digital sau recontextualizate.
Sensibilă și curioasă, Ana-Maria Irimia caută contexte creative în care să exprime și să integreze emoții, de la cele mai delicate la cele mai tulburătoare. Consideră că actul creativ vine din necesitate.